ACCIDENT ÎN ARGEȘ. Două profesoare au fost murit după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren

ACCIDENT ÎN ARGEȘ. Două profesoare au fost murit după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren
Publicat: 18/10/2012, 16:42
Actualizat: 28/03/2019, 01:40

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, cele două femei, ambele profesoare la școala din satul Drăghici, comuna Mihăilești, aveau 33, respectiv, 41 de ani, iar în momentul în care mașina a fost lovită de trenul Regio Pitești – Câmpulung Muscel ele se duceau acasă, după încheierea cursurilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În urma impactului, cele două victime au rămas blocate în autoturism, la fața locului fiind trimise un echipaj de descarcerare și mai multe ambulanțe. Ambele femei au fost scoase din mașină, una fiind încarcerată și fiind necesară decopertarea autoturismului. Au fost resuscitate, dar nu au mai putut fi salvate, cu toate eforturile medicilor. Din primele informații reiese că autoturismul circula pe DN 73 și nu a acordat prioritate la trecerea la nivel cu calea ferată, fiind lovit de un tren de călători care circula pe ruta Pitești – Câmpulung Muscel, mașina fiind târâtă pe o distanță de 150 de metri”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, plutonier adjunct Sorina Slăvoiu.

Cele două femei, cadre didactice la școala din satul Drăghici, comuna Mihăești, predau Fizică și Chimie, respectiv Desen elevilor din zonă. Primele cercetări arată că la volanul mașinii era femeia de 41 ani, profesoară de fizică, din satul Valea Popii, comuna Mihăești, iar pasagera era profesoară de 33 de ani, din Berevoiești, care avea doi copii.

Localnicii spun că tatăl șoferiței a murit în urmă cu peste 20 de ani, într-un accident rutier, când în autoturism era și femeia, pe atunci elevă de liceu, iar fratele pasagerei a murit în urmă cu câțiva ani într-o coliziune cu o altă mașină, pe o șosea din județul Constanța.

„O știm demult, pe mine, de exemplu m-a luat de dimineață la ocazie, ne-am despărțit, ne-am dat «bună ziua» și ne-am despărțit. Iar acum uitați-vă ce s-a întâmplat. Și tatăl ei a murit acum mulți ani la trecerea de cale ferată de la Pișcani, i-a lovit trenul mașina, iar în autoturism era și fiica sa, profesoara de acum, care atunci a scăpat. Iar fratele celeilalte a murit acum câțiva ani, în accident rutier, în Constanța”, a declarat o localnică.

Mecanicul de locomotivă al trenului Regio Pitești – Câmpulung Muscel spune că a văzut mașina și a dat semnale acustice, frânând în același timp garnitura feroviară, însă șoferița care „vorbea la telefon nu a schițat niciun gest”.

„Dacă nu frânam târam mașina 500 de metri, nu 150 de metri, așa cum s-a întâmplat. Călătorii nu au avut de suferit, conduc un tren cu două vagoane, dar călătorii nu au pățit nimic. Cele două femei am înțeles că au decedat, eu am văzut de la distanță mașina, șoferița vorbea la telefon, dar nu a schițat niciun gest”, a declarat mecanicul trenului.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, accidentul a avut loc pe DN 73 la un pasaj peste calea ferată Pitești – Câmpulung Muscel, în zona satului Drăghici

Primele date ale polițiștilor arată că șoferița mașinii, una dintre cele două victime, nu a respectat semnificația indicatoarelor „Stop” și „Crucea Sfântului Andrei”, intrând pe trecerea la nivel peste calea ferată fără a se asigura, mașina fiind lovită de o garnitură feroviară și împinsă peste 70 de metri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
A fost prins suspectul în cazul uciderii Mariei, fetița din Botoșani găsită moartă într-o lizieră...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
S-a dus cel mai generos actor. ZI DE DOLIU în România: "Era penultimul mohican din...
Prințul Harry și Meghan Markle. Blestemul lăsat în urma lor
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
VIDEO Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Croatul Ante Pavelic, întemeietorul și ideologul Ustaše. Politician, avocat, nazist, criminal de război, consilier al...
×